Viaţa este un complex tablou, care îşi schimbă culorile în fiecare zi, astfel încât să nu existe aceeaşi imagine în fiecare zi. Culorie sunt alese de fiecare dintre noi, în funcţie de starea de spirit pe care o avem şi apar sau dispar odată cu gândurile.
Întotdeauna am visat ca măcar o zi din viaţa mea să fie un tablou senin, cu nuanţe de gri. Sună aiurea, având în vedere faptul că cele două elemente sunt într-o deplină antiteză, însă descrierea tabloului nu este o metaforă. Nu. Este o dovadă a normalităţii, pe care din ce în ce mai mulţi oameni şi-o doresc, iar eu, trăind atât de mult timp la extremele normalităţii, am ajuns dependentă de ea ca de aer.
După atât de mulţi ani trăiţi între alb şi negru, mi s-a îndeplinit visul. Pot spune că am reuşit să ajung pe norii fericirii, fiecare zi fiind un bun motiv pentru a zâmbi. Am ajuns să iubesc, aşa cum n-am mai iubit până acum. Am ajuns să iubesc viaţa, indiferent de formele ei, pentru ca m-a făcut să trăiesc fericirea absolută, pe care puţini ajung să o atingă.
Şi chiar dacă fiecare lucru are un sfârşit, viaţa merge mai departe,urmând un nou început, fără a se gândi la ce a lăsat în urmă.
