Fire de amintiri ( IV )

Dulcea agonie a iubirii
Pe al meu suflet îl arde,
Este predestinată nemuririi.
Inima nu-ţi moare.

Cât de drăguţ poţi fi
Când mă strângi puternic la piept,
Astfel de momente sunt mii.
Trăim un vis nedrept.

Şi ale ale tale buze reci
Pielea-mă ating,
Îmi produc suspinări seci,
Focul mi-l sting.

Şi ador serile cînd te văd sub al meu balcon,
Aşteptând să te-ntîmpin, să te-mbrăţişez.
Toate aceste amintiri mă umplu de dor,
sentimentele nu le pot ţine sub control.

Fire de amintiri ( III )

Stelele din cerul senin cad,
Valurile mării uşor scad,
Vorbind în atmosferă,
Pământul nu mai e o sferă.

Fulgi de stele stau sparte pe asfalt,
Duse de vânt într-un tablou înflorat,
Uşor plutesc în părul ei.
Acum apar florile de tei.

Într-un peisaj mut,
În clar de lună sunt,
Între albastre flori se plimbă,
Focul nu vor să îl stingă.

Fire de amintiri ( II )

Simfonie de culori văd în a ta mare,
Valuri mari, de sticlă parcă, respiraţia mi-o taie.
Dar sărutul tău e cel care
Datorită cui sumbra privelişte dispare.

În împletituri de spic de grâu amintirile le legi,
În maci şi-n părul meu, sper să nu pleci,
Dar tu uşor le despleteşti
În fire de amintiri, oare unde eşti...

Mă strângi cu putere la piept,
Acum doar în dragostea ta cred,
Dulci fiori lovesc în inimă drept,
Dar durerea e iubire, sper.

Fire de amintiri ( I )

Uşor îmi spui o trăire amară
În dulci acorduri de chitară,
Spui că soarele-i prea frumos să moară,
Clipele astea n-au de gând să piară.


Umbre-n jur, totul e calm
Ca al tău suflet cald,
Neatins de crudul vânt,
Nu mai ai niciun cuvânt.

Ofelia

Florile-i de gheaţă de stropi de mare stropite,
Uşor, cu o mână tremurândă le atinge,
Cristalinele flori ce le deţine,
Se sfărâmă, privirea i-o surprinde.


Mii şi mii de cioburi sparte,
Pe al ei covor de nea sunt adunate.
Oglinzile si visele-i sunt crăpate,
Bogăţiile-i sunt ameninţate.

Infern fără viaţă, îngheţat,
Fără vise, abis spiritual,
Acoperit de sânge închegat.
Ofelia aici domneste, e de neimaginat.

Iad

Pielea arzândă te doare,
Simţi cum corpul moare,
Încerci să te ţii tare,
Dar durerea-i prea mare.

Lacrimi şuvoiesc pe chipul chinuit,
Toată speranţa avută a murit.
Sufletul plânge, inima sângerândă
Imploră iertare cu o voce tremurândă.

Cimitir de maci

Raze de soare printre petale
De mac, atât de însângerate,
Ca un suflet îndurerat
Rătăceşti printre copaci,
Până într-un lan de maci
Şi te ascunzi de acei draci.

Printre morminte spini adânci
Au crescut, te-au străpuns, acum plângi.
Inspiri dulcele miros al morţii
Ce te duce către norii
Atât de grei, atât de negrii
Te sufocă anii grei
Ce-au trecut pe lângă ei.