Ofelia

Florile-i de gheaţă de stropi de mare stropite,
Uşor, cu o mână tremurândă le atinge,
Cristalinele flori ce le deţine,
Se sfărâmă, privirea i-o surprinde.


Mii şi mii de cioburi sparte,
Pe al ei covor de nea sunt adunate.
Oglinzile si visele-i sunt crăpate,
Bogăţiile-i sunt ameninţate.

Infern fără viaţă, îngheţat,
Fără vise, abis spiritual,
Acoperit de sânge închegat.
Ofelia aici domneste, e de neimaginat.