Tinere frunze, pe seninul cer, boltă formează,
În adâncul pădurii, semiîntuneric creează,
Te ascund în întuneric, chipul nu ţi-l eliberează,
În umbre te sufocă, secretul îl păstrează.
Căpruii tăi ochi demonici devin.
Câtă neputinţă pot simţi, căci durerea nu pot să-ţi alin!
Încet, încet, respiraţia mi-o răpeşti cu un spin
Înfipt adânc în piept, cerul nu va mai fi senin.
Sufocată sunt de adieri mult prea dulci şi blânde,
A ta strânsoare sufletul mi-l prinde,
Violentul tău sărut durerea mi-o aprinde.
Cât aş vrea, din ale tale braţe, să mă pot desprinde!
Razele calde străpung crudul întuneric,
Îţi luminează chipul luciferic,
Schimbă cadrul atmosferic
Într-unul euforic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu