Lasă-mă să adorm,
Când în al meu suflet plouă!
Lasă-mă să mor,
Când dimineaţa nu mai apar stropi de rouă!
Stau singură în furtună,
Şuvoaie de lacrimi stau să curgă,
Sufletu-mi nu tresare când tună,
Fericirea, cu fioroase fulgere, mi-o alungă.
Ascultă durerea, ascultă ploaia,
Simte nefericirea, simte singurătatea,
Miroase vântul, cândva plăcut adia,
Acum, cu putere izbeşte, şi-a pierdut simplitatea!
Oh, cât au putut să mă mintă!
După ploaie nu e soare.
De ce m-au lăsat într-o lume pustiită,
Unde în fiecare zi este ploaie?
Şi cum visele mi le-au răpit,
Si iluziile mi le-au pustiit,
Al meu suflet l-au distrus
Ca pe un trandafir, oare unde s-au dus?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu