Recele vânt către mare suflă,
Aud cum tunetele urlă,
Din întunecatul şi nesfîrşitul cer,
Stropii de ploaie, să nu mai cadă, cer.
Din îndepărtate zări, florile de măr
Se desprind şi plutesc. Oh, cum se văd!
Ca fulgii de nea, petalele dansează
Pe un repertoriu sumbru. Ce cadru creează!
Şi răsuflarea vântului este angelică,
Mă induce într-o stare empirică.
Iar cerul este străpuns de lumină,
Este iluzoriu, ca şi viaţa adolescentină.
Soarele străpunge cerul,
Întunericul demonicei vieţi curge
În infinita zare, către răsărit,
Totul intră într-o reverie adâncă până la asfinţit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu