Stropi reci ca de gheaţă,
Sufletul mi-l îngheaţă,
Călcând pe ei, pe iarba crudă,
Pielea se simte străpunsă.
Sângerii îmi par acum,
În apus de soare, cum
Îi dezgheaţă, îi îngroapă,
Îi aduce iar la viaţă.
Stropi fini de rouă
Apar în fiecare dimineaţă nouă
Şi sunt mici şi delicaţi,
La atingerea lor, oamenii devin înfriguraţi.
Se preling încet
De pe iarbă acum, cred
Şi se duc spre negrul abis.
Sunt ca un vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu